Acasa
Bancuri Mesaje Anunturi Intrebari Retete Articole Noutati Membrii
Ai uitat parola? Inscrie-te Conecteaza-te

Pastrav la gratar

Postat de cobadin in Preparate cu carne pe data de 2018-11-04
Retete: 18
Comentarii: 0
Rank: Nou Venit
Ingrediente:
  • 2 păstrăvi de câte 300 de grame/bucata
  • ½ lămâie
  • 2 căței de usturoi
  • 2 frunze proaspete de dafin
  • ½ legătură pătrunjel
  • sare, piper, fulgi de chili
  • 1 lingură de ulei


Mod de preparare:
1. E esențial să folosim păstrăv foarte proaspăt. Ne vom da seama de asta dacă are un miros plăcut, carnea fermă și ochii limpezi. Ștergem bine păstrăvul pe toată suprafața cu șervete absorbante, acest pas fiind esențial, pentru că ceea ce face peștele să se prindă de grătar este chiar umiditatea din piele, pe care ne vom strădui să o eliminăm pe cât posibil.
2. Știm că sarea extrage apa din țesuturi. În mod firesc, următorul pas va fi să sărăm pielea. Pentru acest pas eu folosesc sare fină și pur și simplu o presar pe pielea păstrăvului și pe o parte și pe cealaltă. Las apoi păstrăvul deoparte, la temperatura bucătăriei, acoperit lejer cu folie alimentară, timp de 15 minute. Profit de acest răstimp ca să încing bine grătarul.
3. După trecerea celor 15 minute, vom observa că pielea păstrăvului, deși o tamponaserăm mai devreme, a devenit iar foarte umedă. Acesta este efectul sării, care a extras apa. Tamponăm pielea peștelui din nou, cu șervete absorbante. Îl ștergem și în interior. Asezonăm cu sare și piper interiorul peștelui și, opțional, îi umplem burta cu felii de lămâie, usturoi și ierburi aromatice după plac.
4. Ungem bine pielea păstrăvului, care trebuie să fie perfect uscată, cu ulei. Masăm bine cu ulei peste tot. Asezonăm și la suprafață cu piper și fulgi de chili (opțional).
5. Pentru ca păstrăvul să nu se prindă de grătar, acesta trebuie să fie foarte bine încins și uns (pulverizat) cu ulei, chiar înainte de a așeza peștele. Ne asigurăm, de asemenea, că grătarul este curat, fără aderențe arse rămase de la alte preparate. Abia apoi punem păstrăvul pe grătar. În momentul în care îl așezăm, ar trebui să auzim un sfârâit plăcut.
6. Focul trebuie să fie mediu, iar durata de gătire pe fiecare parte ar trebui să fie de 6 – 10 minute. Dacă aveți un grătar cu capac, un păstrăv cu greutatea în jurul a 300 de grame poate fi întors după 6 minute, iar dacă grătarul este deschis, va fi nevoie de 10 minute. În general, orice preparat făcut la grătar ne ”spune” când îl putem întoarce. Asta pentru că atunci când e bine făcut, se desprinde singur de grătar. Aceeași situație e și cu păstrăvul. În momentul în care pielea a devenit crocantă și bine friptă, se poate întoarce ușor pe partea opusă. Evident, cu cât am uscat noi mai bine pielea, cu atât mai repede va deveni crocantă.

Pentru a întoarce păstrăvul pe grătar, vă recomand să folosiți o spatulă de metal, cât de lungă se poate. O introduceți ușor între grătar și păstrăv, eventual, ajutați-vă cu o altă spatulă pe care să o aplicați deasupra peștelui și, dintr-o singură mișcare, întoarceți-l. Păstrăvul se gătește pe partea opusă încă 6-10 minute, în funcție de tipul de grătar și de gramaj. Terminațiile cozii și înotătoarele se vor arde, e firesc să se întâmple asta.
Ce plăcut e când ajungi la momentul în care poți servi un păstrăv la grătar bine fript și crocant! Se servește peștele cald și de obicei acompaniat de mujdei de usturoi sau alte sosuri, dar neapărat și de lămâie, care îi va înviora gustul într-un mod plăcut. Cu păstrăvul la grătar se potrivesc tot felul de garnituri, noi i-am pus alături delicioșii cartofi noi cu mărar și unt. Puteți alege, însă, dintr-o largă varietate de preparate care se potrivesc perfect, de la mămăligă la niște delicioase legume la grătar, orez sau legume la abur etc.

Portii: 2
Timp de gatire: 30 minute
Grad de dificultate: usor
Taguri: Pastrav la gratar pastrav legume la gratar pastrav cu orez pastrav legume la abur


Aceasta reteta NU are niciun comentariu.
Fi primul ce doreste sa lase o impresie despre reteta!
Adauga un comentariu
Pentru a lasa un comentariu, creaza-ti un cont pe site
(sau logheaza-te in cont daca esti deja membru)
Retete noi
Salata de boeuf
Salata de boeuf
13.12.2018 22:03:39
Toba de casa
Toba de casa
24.11.2018 22:23:12
Ne place
Salata de boeuf
Salata de boeuf
0 aprecieri
Toba de casa
Toba de casa
0 aprecieri
Cele mai citite
Pastrav la gratar
Pastrav la gratar
16 vizualizari
www.000webhost.com